Maia Sandu și-a luat rămas-bun de la șefii de direcții și i-a îndemnat să continue reformele demarate în educație


Reformele în educație trebuie să continue, iar schimbarea depinde de implicarea largă a cadrelor didactice și a elevilor, dar și a tuturor factorilor de decizie.
O declarație în acest sens a făcut astăzi ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, în cadrul unei întruniri cu șefii direcțiilor raionale/municipale de învățământ.
„Fără implicarea dumneavoastră directă, toate schimbările inițiate de Ministerul Educației ar fi rămas în strategii și planuri de acțiuni. Vă aflați în cea mai bună postură ca să sprijiniți în continuare și să asigurați punerea în aplicare a reformelor”, a menționat ministrul.
Maia Sandu le-a mulțumit șefilor de direcții pentru promovarea și susținerea reformelor inițiate de minister, exprimându-și convingerea că toate procesele lansate în ultimii trei ani trebuie să își găsească continuitate.
La rândul lor, șefii direcțiilor de învățământ au apreciat înalt contribuția ministerului la construirea unei viziuni comune a educației, precum și la promovarea reformelor în educație, în special schimbarea majoră care s-a produs în organizarea și desfășurarea examenelor de Bacalaureat, aprobarea Codului educației și a documentelor și actelor normative care vin să sprijine implementarea acestei legi, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.
Menționăm că, în noul Guvern, conducerea Ministerului Educației va fi preluată de un reprezentant al Partidului Liberal, conform partajărilor stipulate în Acordul de constituire a AIE-3. Potrivit liderului liberal Mihai Ghimpu, partidul o va înainta pe Corina Fusu în această funcție.



































