În căutarea preşedintelui pierdut
Prezentul continuu
Frapaţi de chinurile facerii noului Guvern, ne-a scăpat un mister de anvergură naţională. S-a gândit cineva în ultima lună şi jumătate, cât au durat negocierile dintre PLDM, PDM şi PL, unde-i preşedintele republicii?
Dispariţia din joc
Am impresia că marele public a cam uitat de dl Nicolae Timofti. Şi nici nu-i de mirare.
Şeful statului a ieşit la rampă, de fapt, abia ieri, luni, 27 iulie. Altfel spus, la spartul târgului, când partenerii alianţei proaspăt încropite i-au sucit mâinile preşedintelui PLDM, Vlad Filat, şi l-au obligat să mai cedeze o dată, înlocuind candidatul desemnat al partidului pentru funcţia de prim-ministru, Maia Sandu, cu Valeriu Streleţ. Vă aduc aminte că înainte de asta fusese respinsă chiar candidatura liderului liberal-democrat.
În tot acest răstimp, preşedintele republicii a strălucit prin absenţă. De altfel, el ne-a obişnuit deja cu felul lui de a fi cam retras şi pudibond, cu stilu-i econom de a conduce. Aidoma unui fotbalist experimentat, care a văzut multe pe teren, dl Timofti adesea, după un dribling mai de Doamne ajută sau o pasă de gol, dispare din joc pentru mult timp.
Spre deosebire de mulţi alţii, subsemnatul nu a reproşat niciodată preşedintelui tipul sobru şi temperat de abordare a atribuţiilor prezidenţiale. Unde mai pui că această manieră se potriveşte ca o mănuşă uzanţelor unei republici parlamentare, unde şeful statului joacă un rol preponderent ceremonial.
Având în vedere deficitul de cultură politică, dar şi defectele Constituţiei noastre, comportamentul rezervat al preşedintelui Timofti este pe cât de nimerit, pe atât de înţelept. Altul în locul lui, cu pretenţii de preşedinte-jucător, ar risca să creeze o periculoasă dualitate a puterii, să inducă o atmosferă de nesfârşit război politic la vârf.
La voia întâmplării
Un şef de stat stăpânit şi prudent, zgârcit la vorbă şi calculat în acţiuni, este exact ce ne trebuie acum. Există însă situaţii când preşedintele republicii este obligat să iasă în faţă şi să dea tonul. Să-şi spună cuvântul. Să acţioneze cu promptitudine. Să medieze eventuale discordanţe între formaţiunile politice.
Un astfel de caz îl reprezintă, neîndoios, demisia sau demiterea Guvernului. Rundele de discuţii pe marginea formării unui nou Cabinet de miniştri.
În aceste împrejurări, preşedinţii Italiei, Germaniei, Austriei sau Israelului, bunăoară, se pun în mişcare. Iniţiază negocieri cu partidele parlamentare, îi îndeamnă pe politicieni să se grăbească ş.a.m.d.
Nimic din toate acestea n-a făcut Nicolae Timofti. Ca şi după alegerile parlamentare din noiembrie 2014, şeful statului dă senzaţia că a rămas undeva pe tuşă.
N-a mişcat un deget pentru a-i mobiliza exemplar pe liderii celor trei partide. Pentru a urgenta semnarea acordului şi desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Pentru a evita neînţelegeri jenante de genul cazului Maia Sandu.
Nu s-a impacientat nici după încheierea negocierilor şi formarea AIE-3, când partidele au început iar să tragă de timp, amânând consultările cu şeful statului. S-a creat impresia că preşedintele a lăsat lucrurile la voia întâmplării.
Unii ar putea să-mi obiecteze că poate e mai bine ca dl Timofti să nu intervină în negocieri atâta timp cât partidele nu s-au pus de acord în toate privinţele. Eroare.
Dacă nu-i preşedinte-jucător, să fie preşedinte-mediator
Partidele nu trebuie lăsate de capul lor nici în democraţiile avansate, necum în Republica Moldova, unde nu există nici tradiţii şi nici corectitudine politică. Preşedintele urma să demareze consultări încă la mijlocul lunii trecute şi să ţină sub control atât negocierile, cât şi atmosfera din jurul lor.
Mai cu seamă că discuţiile cu tentă secretă s-au tergiversat mereu, iar uneori chiar au luat-o razna. Includerea în textul acordului a stipulării privind crearea prezidiului Parlamentului, de exemplu, şi a prevederii că agenda şedinţelor Executivului se va adopta prin consens nu sunt altceva decât nişte tentative de a muta centrul decident de la Executiv pe un teren neconstituţional şi de a guverna ţara din umbră printr-un premier-marionetă.
Atare divagaţii pot fi îndreptate la intervenţia preşedintelui. El trebuie să le bată obrazul politicienilor, dacă aceştia calcă prin străchini. Să vegheze la respectarea legislaţiei naţionale şi standardelor europene.
Dacă nu-i preşedinte-jucător, şeful statului într-o republică parlamentară trebuie să fie un veritabil preşedinte-mediator. Pentru asta urmează mai întâi să intre efectiv în scena politică şi, reţinut şi măsurat, după cum îi stă lui bine, să-şi facă datoria.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”