Lunar, site-ul tv8.md este accesat de până la 300 de mii de vizitatori unici, iar unele știri au adunat și peste un milion de vizualizări.
Cei mai mulți vizitatori sunt din Republica Moldova, dar și din România, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania, SUA, Polonia, Rusia și Spania.
„Noi am ajuns la un an de activitate pe site-ul TV8.md. Ne bucurăm că am atins o performanță destul de bună, având practic peste 1,7 milioane de vizitatori unici”, Cristina Straton, reporter site TV8.
Pentru că cei mai mulți dintre vizitatorii portalului nostru ne citesc de pe telefonul mobil, recent TV8.MD a dezvoltat două aplicații pentru iOS și Android.
„Acolo puteți vedea toate știrile pe care noi le publicăm, ele sunt grupate, sunt comod de vizionat, atât de pe telefon, cât și de pe tabletă. Noi vom informa atunci când se întâmplă așa numitele breaking news-uri”, Cristina Straton, reporter site TV8.
Avem planuri mari pentru viitor. TV8.md își propune să dezvolte mai multe produse online care să răspundă așteptărilor cititorilor.
„Lucrăm acum cu colegii mei ca să avem mici investigații, să avem reportaje audio, video, foto pe site și să venim cu mai mult conținut de analiză, pentru a explica oamenilor ceea ce se întâmplă”, Cristina Straton, reporter site TV8.
Peste 45 la sută dintre cititorii site-ului tv8.md se încadrează în categoria de vârstă 25-34 ani. 32 la sută au între 35 și 54 ani, iar 11 la sută sunt tineri de 18-24 ani.