Mitropolia Moldovei i-a interzis preotului din Ghidighici sa mai oficieze slujbe. Maxim Melinti este acuzat ca a primit un premiu din partea comunitatii LGBT. Mitropolitul ii cere acum sa se pocaiasca in public pentru ca sa I se permita sa mai lucreze la biserica. Preotul a scris pe facebook ca niciodata nu si-a exprimat opinia fata de comunitatea LGBT.

Satenii din Ghidighici spun ca nu le-a venit sa creada cand au aflat ca preotul Maxim Melinti nu mai poate oficia slujbe in localitate. 

Reprezentantii comunitatii LGBT din Moldova spun ca anual ofera premii persoanelor care promoveaza toleranta si egalitatea in societate. De data aceasta l-au ales si pe preotul Maxim Melinti si l-au invitat la o ceremonie organizata in saptamana Gay Pride. Ei sustin ca preotul a acceptat invitatia si a venit sa-si ia premiul. 

Mitropolia Moldovei considera ca Maxim Melinti a participat la promovarea minoritatilor sexuale si a comportamentelor netraditionale.

L-am contactat pe preotul Maxim Melinti, iar acesta ne-a confirmat doar ca a fost prezent la ceremonia la care a primit diploma, dar nu a vrut sa comenteze decizia Mitropoliei. El a spus ca va veni mai tarziu cu o reactie.

Astazi el a scris pe facebook ca nu si-a exprimat niciodata opinia fata de comunitatea LGBT.