Joc periculos intr-o statie de metrou din Kiev, care a dat peste cap tot traficul. Doi adolescenti au sarit pe sine, chiar inainte ca garnitura sa apara in statie, sub privirile a zeci de calatori. Totul a fost un plan pus la punct de tineri, care s-au filmat si au postat imaginile pe internet, vrand sa adune multe vizualizari.
Adolescentii au fost filmati de catre un amic in timp ce asteaptau in statie sa vina metroul. In momentul in care acestia aud ca garnitura se apropie, sar pe sine si se culca intre ele. Socati, oamenii din jur ii urmaresc, insa nimeni nu intervine.
Acestia voiau ca trenul sa treaca deasupra lor, fara sa-i atinga, iar ulterior sa posteze imaginile pe retelele de socializare pentru vizualizari. Nu a fost sa fie insa, masinistul i-a observat pe cei doi si a franat brusc. Dupa incident, traficul metrourilor a fost dat peste cap. Nu se stie daca cei doi adolescenti vor fi pedepsiti pentru isprava lor.