Îl chema Ion Bordei (Ioan Bordeiu) şi s-a născut acum 110 ani într-un sat din comuna Floreşti, pe lîngă Tecuci. Probabil a murit deja, ştim din dosarele Securităţii că a mai fost urmărit o vreme după eliberarea din închisoare, mai mult nu cunoaştem nimic despre soarta lui.
A fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, dar n-a stat închis decît 6 ani, 9 luni şi 3 zile. Alţi 11 ani şi jumătate a fost fugar prin România, mai ales în sate din regiunea Buzăului, folosea altă identitate cu acte falsificate. 
Avea nevastă de la Soroca, Natalia i-a fost fidelă toată viaţa, dar în ‘54 a divorţat formal, cu pretext că nu mai apare în familie, au 2 copii împreună.
A fost condamnat în lipsă (contumacie) pentru masacrul de la Pepeni (Sîngerei, judeţul Bălţi), era şeful de post din comuna I.G. Duca (nume provizoriu), şi a coordonat omorîrea întregii populaţii evreieşti din comună precum şi a evreilor refugiaţi din alte localităţi.
Erau mai mult de 300 de oameni, copii, bătrîni, femei, bărbaţi civili. Foarte puţini au reuşit să scape. Bordei cu subalternii lui, cu militari-dezertori din armata roşie şi cu premilitari din sat au ucis întîi cu grenade, cu puştile şi pistoalele din dotare, apoi şi cu bîte sau instrumente agricole la îndemină pe toţi acei adunaţi din timp într-o clădire din centrul satului care a servit cîndva ca sediu de administraţie regională, dar după asta a fost demolată. Cadavrele sau chiar oameni încă în viaţă au fost evacuaţi cu care şi căruţe şi au fost aruncaţi într-o carieră de piatră la cîţiva kilometri de sat spre Băneşti.
Era război, frontul trecea pe lîngă Răut, la distanţă mică de Pepeni, dar crima s-a făcut de către jandarmi şi civili în chiar primele zile de revenire a administraţiei româneşti la Pepeni.
E clar că nu a fost iniţiativa lui, la interogatoriu în 1957, cînd a fost arestat, spunea că a primit două plicuri sigilate de la superiori, a executat ordine, dar a făcut-o cu mult sînge rece şi cruzime. Şeful lui de la Sîngerei, Hruşcă, a scăpat nepedepsit, pentru că n-a omorît cu martori sau poate chiar deloc, iar un subaltern al lui de la Pepeni, Trainea, scrie că a plecat de la locul masacrului şi nici n-a fost sancţionat pentru ”laşitate”. În schimb Bordei însuşi a cerut superiorilor să fie medaliat pentru ”vitejie”, iar superiorii de la Bălţi sau Bucureşti i-au satisfăcut pofta, i-au acordat premii băneşti şi ordinul ”Bărbăţie şi credinţă”, cl. II lui şi subalternilor, Ene, Borş, Brădulescu.
Martorii spun că se lăuda la un bal în sat că îl doare degetul de la trăgaci şi după două săptămîni de la ispravă! Dar fapta n-a fost deloc vitejească, de cîte ori venea cîte o patrulă sovietică prin Pepeni, jandarmii fugeau prin spatele postului şi prin grădini, ca apoi să revină în localitate fără glorie.
Complicii lui de la Pepeni au fost judecaţi chiar în 1944, de un tribunal militar sovietic, unii au fost condamnaţi la moarte, alţii la închisoare cu confiscarea averii, familiile unora au fost deportate în Siberia în ‘49. Dintre ei, 5 au fost executaţi prin împuşcare în primăvara lui ‘45. Bordei însă a rămas jandarm, şef de post, pînă în ‘44 chiar la Pepeni, unde venise prima dată în anul ‘33, apoi la Buftea şi Butimanu, pe lîngă Bucureşti, ultima oară era la Moşoaia, lîngă Piteşti, în martie ‘46.
Un superior, Protopopescu, l-a anunţat că e căutat pentru dosar penal şi el s-a ascuns. Un an a stat la via avocatului Moscu, la Zărneşti, apoi s-a mutat la Pătîrlagele, judeţul Buzău, la o fabrică de alcool. A lucrat cu numele fals Ion Diaconescu, pe care i l-a dat cumnatul Clipi de la Soroca. Pretindea că e născut la Voloave şi că a pierdut actele cînd s-a refugiat în ”40. L-a ajutat la falsificare şi fostul prefect de Soroca, Mihăilă, atunci era angajat la Tribunalul Buzău. Legătura cu familia i-o asigura o altă rudă, Stan, tot basarabean, care lucra la CFR la Urziceni.
Organele de drept au comis multe erori şi amatorism, dar miliţia şi securitatea l-au reperat după ce a scris chiar el o felicitare fratelui în 1957 şi a fost arestat. La interogatoriu minţea ades despre complicii lui, apoi rectifica declaraţiile. Unii dintre cei care l-au ascuns au fost racolaţi de stat ca informatori, alţii au fost propuşi pentru judecare penală, dar faptele lor erau deja prescrise, deci au scăpat fără pedepse. Chiar şi Bordei a fost graţiat de rînd cu alţi deţinuţi politici în iulie 1964.
În diferite documente apare cu date de naştere diverse, de la 21 iulie 1897, pînă la 20 sau 21 iunie 1908, cel mai des ne prezintă chiar el data de 12.06.1908. Nu ştim exact cînd e ziua lui de naştere, dar am vrea ca azi sau luna asta să vă gîndiţi la faptele din ‘41 ale lui Bordei şi ale celor ca el, să vedeţi că n-au trecut nici 77 de ani de la acel iulie nedemn, sîngeros şi că oameni ca Ion Bordei încă s-ar putea să ne fie prezentaţi drept eroi sau doar patrioţi.
Amprentele digitale sunt chiar ale lui Bordei din toamna anului 1957.
De la victimele lui n-au rămas decît oasele aruncate în rîpa de la Bizdarevici.
Oleg Brega
prima dată a fost publicat pe pagina de facebook Comuna Pepeni
dosare de judecată disponibile la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, mulţumesc pentru ajutor la documentare!
Vezi şi filmul documentar Masacrul de acasă
Curaj.TV – media alternativă 