Premierul israelian face declarații dure: „Nu este loc pentru Iran în Siria”

Premierul israelian face declarații dure: „Nu este loc pentru Iran în Siria”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat din nou, luni, înainte de un turneu în ţări europene, că nu este loc pentru o prezenţă militară iraniană în Siria, scrie  AFP. Potrivit sursei citate, Netanyahu se va deplasa în Franţa şi în Germania în perioada 4-6 iunie, pentru a evoca decizia americană de a se retrage din acordul privind programul nuclear iranian şi prezenţa iraniană în Siria.

În timpul unei reuniuni cu deputaţi ai partidului său din parlamentul israelian, Benjamin Netanyahu a declarat că va prezenta poziția țării sale privind necesitatea de a împiedica Iranul să-şi dezvolte programul nuclear şi să se instaleze în Orientul Mijlociu."În ceea ce priveşte Siria, poziţia noastră este clară: nu este loc nici pentru cea mai mică prezenţă militară iraniană în nicio parte a Siriei", a adăugat el.Benjamin Netanyahu va avea întrevederi cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel. Deocamdată, nu au fost date publicităţii detalii cu privire la programul turneului său.În intervenţia sa de luni, Netanyahu a adăugat că este posibil să aibă şi o întrevedere cu premierul britanic Theresa May şi să participe la lansarea Sesiunii încrucişate Franţa-Israel, manifestaţie menită să stimuleze relaţiile culturale şi ştiinţifice dintre cele două ţări.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.