Primul autobuz electric a ajuns la Chisinau. Acesta a fost adus din Belarus si timp de o luna va fi testat la noi. Autoritatile spun ca vehiculul are multe avantaje, desi costa de aproape doua ori mai mult decat un troleibuz fara fir Daca va fi considerat potrivit, la anul vor fi aduse mai multe autobuze electrice.
Pe strazile Chisinaului astazi a putut fi vazut un autobuz eco. La exterior se aseamana destul de mult cu un troleibuz doar ca in loc de fire are instalata o pereche de “coarne” pe care si le scoate in momentul in care isi incarca bateriile.
Autobuzul a facut cateva curse pe traseul pe care va circula timp de o luna. Primii pasageri au fost cativa functionari de la primarie, care s-au deplasat pe Bulevardul Stefan Cel Mare pana la Gara Feroviara. Apoi, au urcat in vehicul si alti pasageri, care au circulat astazi gratuit.
“Placut, placut ca si in avion, frumos, liniste, mergi ca si in spatiul cosmic.”
Daca vor fi cumparate astfel de autobuze, acestia vor circula pe strazile unde nu exista retele electrice, spun autoritatile. Vehiculul are o autonomie de doar 15 kilometri, mai mica decat a unui troleibuz care poate parcurge 50 de kilometri, asa ca pe perioada testarii traseul stabilit este unul scurt, 6 kilometri intr-o directie si 6 in alta.
Ghenadie ZADISENIT, DIRECTOR TEHNIC, REGIA TRANSPORT ELECTRIC: “Dupa ce autobuzul s-a deplasat pe traseul stabilit, se intoarce si se incarca din nou.”
Desi este abia in testari, o statie de alimentare pentru autobuz a fost instalata langa locul de pornire a acestuia, care a costat 145 de mii de euro. Specialistii dau asigurari ca pasagerii nu se vor vom pomeni blocati in trafic cu bateriile descarcate.
Ghenadie ZADISENIT, DIRECTOR TEHNIC, REGIA TRANSPORT ELECTRIC: “Rezervele sunt suficiente, electrobuzul va sisteta, bateria nu se descarca, ceea ce permite pasagerilor sa ajunga in siguranta in statie.”
Un astfel de vehicul costa 380 de mii de euro, cu 180 de mii mai mult decat un troleibuz fara fir. Chiar si asa autoritatile spun ca sunt si avantaje.
Dorin CIORNII, SEF INTERIMAR REGIA TRANSPORT ELECTRIC: “Nu necisita linii au troleibuz.”
Vitalie BUTUCEL, SEF DIRECTIA TRANSPORT SI CAI DE COMUNICATIE: “Pentru ca acestea ar avea rost sa investim in retele de troleibuze, putemcumpara unul autonom pentru a face acesta investitie.”
Autobuzul are o capacitate de 168 de persoane dintre care 36 vor sta pe scaune. Aer conditionat este doar in cabina soferului, iar pentru pasageri este un sistem de ventilare. Reprezentatul unei campaniei private din Romania, spune ca va aduce si acolo un astfel autobuz pentru testare, pentru ca ar fi destul econom.
Cristian SAMSON, REPREZENTAT FIRMA DE PROIECTE ROMANIA: “Un autobuz pe disel consuma 60 de litri de motorita, inseamna 40 de euro, au autobuz electric la o suta de km, consuma 1, 2 euro. Chiar daca achizitai costa,recuperea investii se face destul de repede.”
Dupa ce il vor testa, autoritatile vor decide daca vor cumpara astfel de vehicule pentru Chisinau la anul viitor.
"Vom testa ce si cum. La noi drumurile sunt cam inguste. El are 20, 21 metri, te obisnuiesti cu toate automobilele.”
In timpul testarii autobuzul va circula pe ruta numita “E”, iar pasagerii vor achita pentru calatorie doi lei.