Afacerile care „ÎNFLORESC” în zilele de caniculă


În timp ce o mare parte dintre cetățeni se plâng de zilele caniculare și așteaptă cu mare ardoare zilele mai răcoroase, mai multe companii profită din plin de vară.
După cum scrie Stiri.TVR.ro, cei mai încântați de zilele caniculare sunt cei care comercializează produse estivale, de la producătorii de aer condiționat, până la vânzătorii de bere, apă minerală sau înghețată.
În același timp, o întreagă industrie de produse estivale are de câştigat de pe urma creşterii temperaturii, direct proporţională cu cea a vânzărilor.
Loţiuni de plajă, ochelari de soare, costume de baie, pălării, haine, băuturi, îngheţată - toate aduc încasări uriaşe, scrie sursa citată.
Codul Portocaliu de caniculă se menține și astăzi pe tot teritoriul R. Moldova, iar potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, maximele de +36 și +37 grade Celsius se vor menține până la sfârșitul săptămânii curente.



































