Celebrul DJ suedez Avicii a fost fotografiat relaxandu-se cu prietenii, cu o bautura in mana, pe un yaht, in largul coastelor Omanului, cu doar o zi inaintea decesului sau, survenit vineri, la varsta de 28 de ani.
Potrivit site-ului TMZ, Avicii, pe numele sau real Tim Bergling, parea “fericit si sanatos” în compania prietenilor cu care se afla în vacanta de câteva zile în Muscat, capitala Omanului.
Site-ul a postat o poza cu celebrul DJ, facuta joi, cu doar o zi înainte de moartea sa, în care Avicii poate fi vazut la bordul unei ambarcatiuni, alaturi de doi prieteni, facând semnul pacii.
Artistul era cazat la Muscat Hills Resort, unde a fost gasit mort vineri.
În poza, DJ-ul tine în mâna o bautura, despre care nu se stie daca era alcoolica. Într-un interviu din 2013, artistul marturisise ca se lasase de baut din cauza unei pancreatite acute.
Cu doar câteva zile înainte de a muri, Avicii le-a spus fanilor ca se pregateste pentru o noua etapa a vietii.
Doua autopsii au fost efectuate în cazul faimosului DJ, însa anchetatorii au respins orice pista criminala în cauza decesului, a declarat sâmbata pentru AFP o sursa din cadrul politiei din Oman.