Incendiul de la Institutul de Zoologie a provocat pagube de peste patru milioane de lei

Incendiul de la Institutul de Zoologie a provocat pagube de peste patru milioane de lei

Administrația Institutului de Zoologie al AŞM susține că incendiul de vineri, 20 aprilie, a provocat pagube enorme. Acoperișul a ars aproape în totalitate şi va trebui înlocuit, iar cheltuielile estimate în acest sens ar putea depăși patru milioane de lei. Valoarea pagubelor va fi şi mai mare în condițiile în care sălile de la etajul patru, dotate cu echipamente, au fost inundate, scrie IPN.

Directorul Institutului, Ion Toderaș, a declarat că ultima dată acoperișul a fost schimbat în 2006, iar în urma incendiului de ieri, nimic nu poate fi restabilit. Apa folosită la stingerea flăcărilor a inundat etajul patru, iar echipamentul din săli a fost afectat. De asemenea, inundații sunt şi în subsolul instituției, unde s-a scurs apă. Ion Toderaș spune că accesul în instituţie a fost permis astăzi dimineața, însă în sediu nu este energie electrică, respectiv activitatea instituției este paralizată. La Institutul de Zoologie, incendiul a afectat o suprafață de peste o mie de metri pătrați din acoperiș. Incendiul a fost lichidat în seara zilei de 20 aprilie, după mai bine de trei ore de la localizare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.