In fiecare primavara satele din Moldova se ineaca in noroi. Drumurile pe care n-a picurat vreodata zare de asfalt sunt de nestrabatut. Galosii sunt incaltamintea sezonului, iar la intrarea in scoli caldarea cu apa si carpa sunt rechizitele principale. Primarii, framanta si ei noroiul si se plang ca nu au bani ca sa repare drumurile.
Traditia, pastrata de decenii, este actuala si acum in multe scoli din sate - chiar la poarta pe elevi ii asteapta caldarea si carpa.
"Foarte mult glod prin sat in special, nu-i posibil de mers, la scoala cand vin merg mai mult pe iarba, sa nu ma murdaresc."
Am dat o fuga astazi pana la Milestii Mici, iar satenii de acolo ni s-au plans ca, desi se afla la cativa kilometri de capitala, starea drumurilor este la pamant. Chiar ieri un camion s-a scufundat intr-o groapa pe o strada din localitate.
"Drumurile sunt rele facute, ieri o masina a cazut aici in gaura aceasta."
Pentru ca pe jos e practic imposibil de mers, multi parinti isi aduc copiii la gradinita cu masina, desi stau la cativa pasi de institutie.
"Sunt drumuri cu glod, gaurite cam toate, este o parte a satului care nu are drumuri deloc."
Am fost si pe la Hansca. Aici situatia nu este mai buna – noroi este atata incat poti sa te impotmolesti. Acest barbat ne spune ca isi tine masina mai mult in service. Azi a venit la primarie - si-ar fi luat pantofii pentru o astfel de vizita, dar la nevoie galosii sunt mai buni.
"Luati drumul de la Costesti pana la Hansca, stricam masinile, trecem serviciul tehnic de 5 ori pe an, bataie de joc.¨ Numa in galosi, fara ei nu faci nimic, in pantofi nu poti."
Oamenii tot spera ca drumurile vor fi vreodata asfaltate.
"E greu de tot, drumurile sunt rele, nustiu o sa le mai faca ori nu, copii se duc greu la scoala."
Primarita de la Hansca spune ca, practic, in fiecare zi vin sateni care se plang de starea drumurilor. Acum, ea poate sa-i impace cu promisiunea ca in curand cateva strazi vor arata mai bine. Din fondul rutier in bugetul satului au fost trimisi niste bani in acest scop, iar lucrarile vor incepe cand se va usca noroiul.
Elena MOSNEGUTU, PRIMAR HANSCA: "La moment din Fondul Rutier pentru primaria satului Hansca pentru 2018 s-au alocat 126 mii de lei, respectiv, cand vremea va fi favorabila, vom executa lucrari de aceasta suma."
In acest an, care este unul electoral, PD-ul aflat la guvernare a anuntat un amplu program de reparatie a drumurilor din sate, in valoare de 1,6 miliarde de lei, bani alocati din bugetul de stat si fondul rutier. Proiectul a fost aprobat inca la sfarsitul anului trecut.