Firmele vor fi obligate sa instaleze un soft direct conectat la sistemele lor de salarizare, astfel incat diferentele nejustificare intre salariile femeilor si cele ale barbatilor vor putea fi usor descoperite.
Premierul francez Edouard Philippe a propus ca, într-un interval de trei ani, companiile din Franţa care nu platesc salarii egale pentru aceeaşi munca atât femeilor, cât şi barbaţilor, sa fi amendate, scrie The Independent.
Astfel, potrivit propunerii, companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate sa instaleze un soft conectat la sistemele lor de salarizare, care va monitoriza diferenţele nejustificate dintre salarii.
Philippe a spus ca softul va fi instalat gradual, începând de anul viitor cu firmele cu peste 250, urmând ca, pâna în 2020, masura sa se aplice şi celor care au între 50 şi 249 de angajaţi.
Daca softul va identifica diferenţe salariale nejustificate şi daca acestea nu vor fi corectate în urmatorii trei ani, inspectorii de munca vor putea sa aplice amenzi de pâna la 1% din totalul cheltuielilor cu salariile.
“Softul nu va fi o bagheta magica, dar va scoate la iveala diferenţele de plata dintre femei şi barbaţi”, a spus Philippe, la o adunare a angajaţilor şi a sindicatelor.
În Franţa, barbaţii primesc, în medie, cu 15% mai mult decât femeile, chiar daca legislaţia cere plata egala pentru munca egala de mai bine de 45 de ani.
De altfel, în toate ţarile europene exista diferenţe semnificative între salariile barbaţilor şi cele ale femeilor. Potrivit datelor Eurostat, cele mai mari diferente au fost înregistrate în Estonia (25,3%), Cehia (21,8%), Germania (21,5%), Marea Britanie (21%) si Austria (20,1%).
România se afla în fruntea clasamentului cu cea mai mica diferenţa, de 5,2%, urmata de Italia (5,3%), Luxemburg (5,5%), Belgia (6,1%) si Polonia (7,2%), în timp ce media în UE, în 2016, era de 16%.
Discriminarea pe criterii de gen este ilegala în majoritatea ţarilor dezvoltate, dar studiile arata ca în multe dintre ele legislaţia nu se aplica. În toate ţarile din lume, femeile sunt platite mai puţin decât barbaţii, potrivit unei cercetari realizate de World Economic Forum.
În acest context, Islanda a devenit prima ţara din lume în care angajatorii sunt obligaţi prin lege sa ofere salarii egale femeilor şi barbaţilor. Astfel, angajatorii trebuie sa faca dovada faptului ca platesc femeile şi barbaţii în mod egal, pentru acelaşi job, pentru aceeaşi funcţie.
Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie şi se aplica tuturor firmelor care au cel puţin 25 de angajaţi full-time. Angajatorii care nu respecta legea vor fi amendaţi cu pâna la 500 de dolari pe zi.