„Alegerile locale din Chișinău și Bălți, dar și din alte localități, trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, și să aibă loc pe data de 20 mai, curent, iar orice tentativă de a le amîna, sau și mai grav, de a nu desfășura alegerile respective - este condamnabilă. Argumentul invocat - lipsa resurselor financiare planificate, este pe de o parte lipsit de sens, iar pe de altă parte contravine, în mod flagrant, tuturor principiilor democratice și standardelor generale acceptate, precum și principiilor pe care trebuie să le respecte Republica Moldova ca stat în raport cu toate instituțiile internaționale”, scrie Dodon pe Facebook.
El propune drept „soluție optimă în acest sens organizarea alegerilor locale pe 20 mai împreună cu alegerile parlamentare anticipate”.
„Acest lucru ar permite economisirea a zeci de milioane de lei, cu păstrarea tuturor principiilor unui stat de drept și a unei democrații în spiritul și buchea legii”, crede șeful statului.
Amintim că Newsmaker a scris săptămâna trecută că informația despe o posibilă comasare a scrutinelor le-a fost furnizată din mai multe surse, atât din PD, cât și din PSRM. În timp ce socialiștii vor ca alegerile să fie în mai, democrații optează pentru toamnă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.