Un pompier care a suferit mai multe intervenții chirurgicale după lichidarea unui incendiu, DECORAT de Timofti

Sergentul-major al serviciului de salvare Ion Bran a fost decorat, ieri, de către președintele Nicolae Timofti cu „Medalie pentru Vitejie”.
Pompierul s-a învrednicit de această distrincție pentru merite deosebite în urma lichidării incendiului de proporţii, care a avut loc pe 26 noiembrie 2014 în oraşul Teleneşti.
În urma acestuia, doi pompieri şi-au pierdut viaţa, după ce s-a prăbușit un tavan peste ei, iar alţi doi au suferit mai multe traume.
Salvatorul a afirmat că această distincţie este o onoare şi reprezintă devotament şi dedicaţie, iar sacrificiul lui în exercitarea obligaţiunilor de serviciu la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale este pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Menționăm că, recent, proprietarul magazinului de construcții care a ars la Telenești a fost trimis pe mâna judecătorilor, fiind acuzat de faptul că a admis încălcări la instalarea cazanului care au cauzat răspândirea incendiului în încăperea unde erau păstrate materiale ușor inflamabile.







































































