06:28:48 06.04.2025
Stiri

FOTO // Nu s-au speriat de amenințările lui Dodon: A noua localitate din R. Moldova a semnat Declarația de Unire cu România

Știri 01.02.2018 19:00 Vizualizări6486
FOTO // Nu s-au speriat de amenințările lui Dodon: A noua localitate din R. Moldova a semnat Declarația de Unire cu România Facebook: Doru Dendiu

După localitățile Parcova din raionul Edineț, Ulmu, Bardar, Ruseștii Noi, Puhoi și Văsieni, toate din raionul Ialoveni, Feștelița din Ștefan Vodă și Opaci din Căușeni, astăzi au semnat Declarația de Unire cu România și autoritățile locale din Gotești, raionul Cantemir.

„Goteşti este cea mai mare comună din raionul Cantemir, strategic amplasată și prima din Sud care își asumă Declarația de Unire. Comunitate cu tradiție unionistă, a dat cauzei pe Gheorghe Stavriu, deputat în Sfatul Tarii la 35 de ani, semnatar al Actului Unirii”, a anunțat evenimentul jurnalistul Doru Dendiu pe Facebook.



Consilierii locali din Gotești nu s-au speriat de amenințările președintelui Igor Dodon care a dispus, ieri, convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), pentru ca să se ia „atitudine cu privire la acțiunile îndreptate împotriva suveranității, independenței și integrității teritoriale a R. Moldova”, referindu-se la consiliile locale din localitățile care au semnat, simbolic, declarații de Unire cu România. Acesta a cerut procurorilor, polițiștilor și angajaților Serviciului de Informații și Securitate să întreprindă măsuri împotriva acestor acțiuni.

Liderul Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru, le-a promis acestor localități „tot sprijinul”, iar vicepreședintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a anunțat că le va oferi acestora asistență juridică gratuită, în caz că vor fi atacate în judecată, fiindcă aspirațiile lor, asumate prin aceste Declarații de Unire, sunt „constituționale”.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte