OPINIE // La Iași, în anul Centenarului, ar putea avea loc ședința comună a guvernelor de la București și Chișinău


„Vizita vicepremierului Iurie Leancă în România este una oportună, ea poate readuce subiectul R. Moldova pe un loc fruntaș în agenda oficialilor de la București. Nu m-aș mira dacă în cadrul acestei vizite s-ar discuta amănuntele organizării unei ședințe comune a guvernelor de la București și Chișinău, la Iași, în An Centenar”, scrie comentatorul Victor Nichituș, într-un material postat pe powerpolitics.ro.
„Vizita lui Iurie Leancă în România are loc pe fundalul politic în care Guvernul și majoritatea parlamentară de la Chișinău optează pentru o bună cooperare cu UE, iar președintele Igor Dodon se declară adeptul apropierii R. Moldova de Uniunea Eurasiatică. Relațiile dintre cele două state, la nivelul instituțiilor prezidențiale, sunt înghețate. În condițiile în care R. Moldova este un stat parlamentar, gheața dintre cei doi președinți poate fi considerată neglijabilă”, consideră acesta.
Sursa citată precizează că multe lucruri urmează să fie puse la punct în perioada următoare, mai ales după ce nu a mai avut ședința comună a Guvernelor conduse de Mihai Tudose și Pavel Filip. „Sunt teme importante de discutat, precum organizarea unor puncte comune de trecere a frontierei sau creșterea prezenței investiționale românești între Prut și Nistru. Tocmai incertitudinile de la București au făcut ca „Transgaz” să depună oferta de cumpărare a „Vestmoldtransgaz”, operatorul moldovean al gazoductului Iași-Ungheni, doar în ultima zi”.
Nichituș mai explică de ce ședința comună, prezidată de Viorica Dăncilă și Pavel Filip trebuie să aibă loc la Iași. „De ce Iași? Pentru că primarul de Iași, Mihai Chirică, și-a anunțat disponibilitatea de a marca Centenarul Marii Unirii sub egida „Iași, Capitala Renașterii Naționale”. Acesta vrea ca evenimentele care se vor desfășura în 2018 să transforme Iașul în Oraşul Marii Re-Uniri”, a conchis acesta.










































































