13:10:19 11.04.2025
Stiri

Protest la Judecătoria Chișinău: „Oferim traducător în dosarul Șor”

Anticorupție 15.01.2018 13:01 Vizualizări2994
Protest la Judecătoria Chișinău: „Oferim traducător în dosarul Șor”

Câteva zeci de membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au protestat, astăzi, în fața Judecătoriei Chișinău, filiala Botanica, vizavi de faptul că dosarul pe numele lui Ilan Șor, condamnat vara trecută la șapte ani și jumătate de închisoare, nu a fost încă trimis instanței ierarhic superioare din cauză că nu ar fi fost încă tradus.

Aceștia au purtat în mâini pancarte pe care era scris: „Oferim traducător în dosarul Șor”, „Neculcea Andrei îl judecă pe Șor”, „Justiția s-a reformat, pe Șor l-a eliberat”, „Ai furat, Plahotniuc te face deputat” etc.

„Am venit pentru a cere elucidarea cazului Șor și lumină în acest caz. Rapoartele Kroll-1 și Kroll-2 arată că Șor este principala piesă care se face vinovată de frauda bancară”, a spus Vladimir Bolea, membru PAS.

Vicepreședintele PAS, Mihai Popușoi, a acuzat faptul că traducerea dosarului Șor este „tărăgănată intenționat”, iar primarul de Orhei ar beneficia de „protecția” lui Vlad Plahotniuc, astfel încât primul să devină deputat la finele acestui an, nefiind condamnat definitiv.

„În șapte luni, dosarul nu a fost tradus. 120 de pagini din română în rusă puteau fi traduse în câteva zile”, a spus Popușoi.

„Protestăm împotriva justiției selective. Deși a fost recunoscut că Șor este principalul vinovat de frauda bancară, în privința lui nu este luată nicio măsură”, a spus și membrul PAS Iulian Ucraineț.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare în penitenciar de tip semiînchis la 21 iunie 2017, sentința motivata integral fiind emisă cu o lună mai târziu. Dosarul nu a ajuns încă la Curtea de Apel, pe motiv că sistemul judiciar ar duce lipsă de traducători.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte