Centrul capitalei se transformă în ŞANTIER. Bd. Ştefan cel Mare şi str. Vasile Alecsandri au intrat în REPARAŢII


Pe trei străzi principale din centrul municipiului Chişinău - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi str. Vasile Alecsandri – se desfăşoară deja de două săptămâni lucrări de reabilitare şi modernizare a infrastructurii pe o lungime de 6 700 de metri.
Astfel, aici urmează să fie reparate carosabilul şi trotuarele, să fie create locuri de parcare şi să fie modernizat iluminatul stradal.
Pe şantierul de pe str. Vasile Alecsandri, în perimetrul străzilor Albişoara şi Mihail Kogălniceanu, sunt executate, pe moment, lucrări de amplasare în subteran a reţelei electrice pentru iluminatul stradal şi pregătirea pentru montarea bordurilor pe tronsonul str. Albişoara – str. Grigore Ureche.
Până acum au fost deja executate lucrările de demontare a bordurilor, pe tronsonul str. Albişoara – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, de montare a 60 de piloni de iluminat stradal, pe tronsonul cuprins între străzile Alexie Mateevici – Alexandru cel Bun, şi de instalare a reţelei electrice pentru iluminarea trecerilor pietonale.
Lucrările de reabilitare pe cele trei străzi sunt realizate în cadrul Proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane”, implementat de Primăria municipiului Chişinău cu suportul financiar din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Fondul Special de Energie Verde (FSEV) al Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).
Antreprenorul general al şantierului este Compania SC „Delta ACM-93” din România, selectată în urma licitaţiei internaţionale, desfăşurate în anul 2014.
Valoarea totală a proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane” este de 22 de milioane de euro şi prevede reabilitarea totală a şase străzi principale şi secundare din Chişinău, cu lungimea totală de 14,3 km.
Primul Pachet de străzi cuprinde bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi str. Vasile Alecsandri, iar Pachetul nr. 2 cuprinde străzile 31 August 1989, Alexandru cel Bun şi Tighina.
În implementarea şi supervizarea proiectului, Primăria municipiului Chişinău este asistată de compania „EGIS International”.









































































