Traditie ciudata intr-un sat din Portugalia de Epifania Domnului. Parintii isi incurajeaza copii, unii in varsta si de 5 ani, sa fumeze. Localnicii spun ca obiceiul este vechi de sute de ani, dar nimeni nu stie exact ce simbolizeaza.
Copiii dintr-un satuc situat la 500 de kilometri de capitala Portugaliei asteapta cu mare nerabdare Epifania, si nu intamplator. Conform unei traditii mai vechi de 100 de ani, parintii le permit sa fumeze. Si nu vad nimic rau in faptul ca o data in an, odraslele lor se joaca cu tigara in gura.
“Da, eu i-am cumparat tigari. Ei nu fumeaza corect, ei inhaleaza fumul si il expira imediat. Asta se intampla doar in aceste zile, in alte zile, ei nu cer tigari.”
Nici copiii nu par sa fie deranjati de fumul dezgustator pe care il inhaleaza.
“Colegele mele si parintii lor care nu sunt de la noi din sat, cred ca asta nu este normal, dar nu vad nimic rau in faptul ca asta se intampla doar doua zile pe an.”
In cele trei zile, cat dureaza sarbatoarea, micutii fumeaza cate 2-3 pachete de tigari.
Carlos CADAVEZ, PRIMAR LOCALITATE: “Doar cei care locuiesc si au fost crescuti aici inteleg cu adevarat aceasta traditie. Nu le cer oamenilor sa ne inteleaga, nu este usor, iar unii ar putea crede ca suntem dusi cu pluta.”
In pofida traditiei ciudate, autoritatile locale nu intervin si spun ca in satul lor nu exista mai multi fumatori decat in alte localitati, iar o explicatie a acestui obicei nu o poate da nimeni. Sarbatoarea de doua zile incepe vineri, oamenii mananca gogosi, iar muzica este nelipsita. Pe strazile orasului se plimba o persoana imbracata in rege, care intra in fiecare casa cu urari de Anul Nou. In ziua urmatoare, regele se intoarce in fiecare casa, pentru a colecta donatii. Ulterior este oficiata o Liturghie in cadrul careia este ales imparatul pentru anul viitor.