Un barbat din Marea Britanie s-a sinucis chiar de ziua lui, dupa ce a avut un mic conflict cu partenera de viata.

Publicat:07.01.2018, 11:18

Ian Harrison, care tocmai împlinise 39 de ani, a avut o disputa cu soţia lui, deoarece cei doi nu ajungeau la un conses în ceea ce priveşte cina pe care femeia o pregatise, metro.co.uk.


”Ne-am certat cu privire la cina pe care o pregatisem. A mâncat singur în sufragerie, apoi eu mi-am adormit copilul şi am mers în dormitor. A venit dupa mine şi mi-a spus ca a avut o zi de naştere mizerabila şi ca ar putea sa se sinucida”, a povestit soţia acestuia, care a precizat ca nu era pentru prima data când barbatul ameninţa cu sinuciderea, motiv pentru care nu l-a bagat în seama. 


Doua ore mai târziu, femeia l-a gasit fara suflare, iar eforturile medicilor veniţi la faţa locului au fost în zadar. Înainte de sinucidere, barbatul bause opt doze de cidru.