Cu doua zile inainte de Craciunul pe stil vechi, moldovenii au dat iarasi iama in piete. Si-au umplut pungile cu de toate si au plecat la rude la tara, acolo unde sarbatoarea parca are mai mult farmec. Din cauza forfotei din jurul pietei, in zona s-au format mici ambuteiaje.

Publicat:05.01.2018, 18:11

“Am si gaina si cucos, si doua piepturi am luat. Imi ajunge pentru familia mea, ca baietii nu-s acasa.”

 Cine a lasat cumparaturile pe ultima suta de metri a avut de indurat aglomeratia din trafic, dar si din magazine.

“Toata lumea se grabeste, se grabeste de la lucru, dupa lucru.”

 “Ce gospodar se duce cu mana goala acasa, haideti sa fim seriosi.”

 Oamenii si-au umplut pungile cu de toate si au plecat la tara, acolo unde Craciunul pe stil vechi se sarbatoreste cu mai mult fast. Moldovenii deja stiu ce vor pune pe masa.

“-Fripturica, mamaliga si branza de oaie.”

“Ce se face de Craciun, parjoale, racituri.”

Pe unele strazi din preajma pietei centrale s-a circulat mai greu. 

“Aici pe Columna si atat, in orice caz nu e nimic grav.”

Soferii spun ca forfota din acesct an paleste in fata celei de altadata, atunci cand toti dadeau buzna la autogari pentru a lua drumul spre casa parinteasca.

“Foarte slab, nu-i nimic.”

“Acum toti cu masinile lor la talpa, au urcat si au plecat, ora cand au vrut.”

 La fel a fost si la autogara de Nord. Acolo, aflati in asteptarea calatorilor, soferii au fost colindati. Printre putinii calatori, l-am intalnit pe Boris Kozlovschii. Barbatul stabilit in Rusia spune ca a venit acasa sa sarbatoreasca. Astazi a mai pus in traista colaci si dulciuri si a luat microbuzul spre Branzenii Noi.

Boris KOZLOVSCHI: “- Cat ati cheltuit? - Peste o mie de lei. Eh, ne ducem in ospetie, pentru ca dupa asta plecam din nou in Rusia.”

Craciunul pe stil vechi se sarbatoreste pe 7  ianuarie. A doua zi, luni, bugetarii tot au zi libera.