03:35:25 01.03.2025
Stiri

Finanțare europeană pentru BNM! Va fi îmbunătățit sistemul de supraveghere a băncilor

Economie 30.06.2015 19:37 Vizualizări1602
Finanțare europeană pentru BNM! Va fi îmbunătățit sistemul de supraveghere a băncilor

În următorii doi ani, Banca Națională a Moldovei va beneficia de o finanțare de 1,2 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a-și întări capacitățile în domeniul reglementării şi supravegherii bancare.

Banii vor fi acordați în cadrul unui proiect Twinning, iar Banca Națională va fi ajutată să-și atingă obiectivele de Banca Națională a României și „De Nederlandsche Bank” din Olanda.

„Proiectul are ca obiectiv furnizarea de asistență tehnică BNM pentru consolidarea cadrului de supraveghere prudențială, în cadrul procesului de armonizare cu normele și standardele UE pentru autoritățile de supraveghere bancară și creșterea capacității instituționale și administrative a BNM în vederea asigurării unei funcționări adecvate a sistemului bancar”, se spune într-un comunicat de presă emis de Delegația Uniunii Europene în R. Moldova.

Prin Acordul de Asociere cu UE semnat la data de 27 iunie 2014, Republica Moldova s-a angajat să-și armonizeze legislația la standardele europene în termen de trei ani.

Proiectele Twinning sunt instrumente de cooperare între autoritățile din statele membre ale UE și cele ale unei țări beneficiare situate în afara UE.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte