Prima poveste e despre o tanara orfana din Soroca. Cristina traieste cu cele doua fetite ale sale intr-o casa care mai nu cade peste ele. Ea este orfana si a crescut la internat, iar cand au venit copiii pe lume, s-a pomenit in strada. Desi ii este foarte greu, vrea sa-si tina fetele alaturi si sa le ofere o altfel de copilarie decat a avut ea.

Publicat:05.12.2017, 14:05


Apel Moldtelecom: 09 0000 101 

SMS Unite: 0441


BC “Victoriabank” S.A. cod banca: VICBMD2X

BALUTA CRISTINA IDNP: 2007032022154

MDL MD90VI022330300001184MDL

USD MD52VI022330300000670USD

EUR MD31VI022330300001170EUR


In satul Voloave din raionul Soroca, o casuta mica de la marginea localitatii o adaposteste pe Cristina si pe cele doua fete ale sale. 

Stela are trei ani, iar Sofia - un an. Sunt aici din aceasta vara. Locusorul acesta saracacios este cel care le tine impreuna. 

Peretii crapati si tavanul proaspat reparat le tin de cald, mai mult de cald… pe suflet. 

Stela isi priveste mama si casa in care stau cu o intelepciune la care nu te astepti.

Cristina are 21 de ani si o soarta pe care nu si-ar dori-o nimeni. A ramas inca de cand avea cateva luni fara parinti. Bunicii I-au fost singurele fiinte mai apropiate, dar n-au fost in stare sa o creasca. 

Cristina si-a cerut singura locul in internat si tot singura a incercat sa-si faca loc in viata dupa absolvire. Singura intr-o lume care nu-i era deloc primitoare. 

Infometata de caldura si insufletita de dorinta de a avea un camin si-a facut o familie, poate prea devreme, spune ea. Si nu a mers. 

Cristina BALUTA: “El ma batea, o data am fost vanata de tot.”

 A trait cu fetele pe unde a apucat – pe la rude, fosti colegi, pe la oameni care au primit-o o noapte-doua sau chiar in statii.

Si neavand cum sa le tina pe drumuri alaturi de ea, a fost la un pas de a-si lasa fetele in acelasi loc care i-a incatusat ei copilaria – la centrul de plasament din Soroca.

Specialistii de la CCF Moldova au intervenit in cazul Cristinei si au convins-o sa-si ia copiii din centrul de plasament. I-au dat si 20 de mii de lei pentru ca ea sa-si gaseasca un adapost.

Tatiana VERSTEAC, SPECIALIST CCF: “Banii pentru casa au venit de la Fundatia Sturza. In continuare monitorizam cazul ei si avem grija.”

Cocioaba aceasta e tot ce a reusit ea sa gaseasca. Acum Cristina incearca sa duca aici o viata normala. Si-a ingrijit gradina si si-a tarat acasa cateva lemne bune de pus pe foc.

Traieste dintr-un ajutor social de 1500 de lei, dar face ea cum face ca micutele sa fie bine imbracate si hranite la timp.

Isi va gasi si de lucru cand va putea sa o dea pe Sofia la gradinita si e decisa sa le ofere copilaria pe care ea doar si-a imaginat-o – acasa, alaturi de mama. Impreuna putem sa o ajutam pe Cristina sa-si implineasca acest vis, iar pe fetitele ei sa aiba o viata normala langa mama lor. Pentru asta faceti apel la 09 0000 101 de la telefonul fix in reteaua Moldtelecom sau trimiteti SMS la 0441 la UNITE. Puteti, de asemenea sa depuneti bani pe contul Cristinei.