O companie feroviara din Japonia si-a cerut scuze public dupa ce unul dintre trenurile sale a plecat din gara cu 20 de secunde mai devreme decat era programat.


Conducerea liniei Tsukuba Express care face legatura între Tokyo si orasul Tsukuba si-a exprimat ″scuze pentru inconvenientele” cauzate pasagerilor.

Compania a precizat în cadrul unui comunicat ca plecarea trenului fusese programata la ora locala 9:44:40, însa acesta s-a pus în miscare la 9:44:20, scrie BBC.

Niciunul dintre pasageri nu a depus plângere cu privire la plecarea mai devreme a trenului din gara Minami Nagareyama, situata la nord de Tokyo. Greseala s-a produs ca urmare a faptului ca personalul nu a verificat programul, au precizat reprezentanţii companiei. 

Sursa: BBC