Călătorie INEDITĂ // Orchestră în troleibuz


Un eveniment inedit numit „Călătoria muzicală” a fost organizat astăzi de membrii Chișinău Youth Orchestra.
În cadrul acestuia, câte șase tineri instrumentişti au urcat în patru troleibuze cu itinerare diferite și au interpretat cele mai cunoscute piese ale muzicii clasice.
Flash-mobul s-a desfășurat cu scopul de a le oferi locuitorilor oraşului o călătorie inedită cu muzică simfonică.
Călătoria a culminat cu întâlnirea celor patru grupuri de artişti în centrul oraşului, în faţa unui centru comercial, unde au fost așteptați de alți artiști pentru a interpreta melodia „Smooth Criminal” de Michael Jackson, dar și alte melodii de excepție.
În perioada 17 iulie – 1 august, Chişinău Youth Orchestra va susţine șase concerte la Chişinău, Oradea (România) şi un concert la Kassel (Germania).












































































