Potrivit presei italiene, agresorul a fost deranjat de faptul că reporterul l-a întrebat despre legăturile sale cu o grupare de extremă dreaptă. Drept răspuns, acesta i-a dat un cap în gură, iar apoi l-a lovit cu o bâtă pe spate.
Atacatorul, cunoscut pentru legăturile sale cu lumea interlopă, nu s-a oprit însă aici. I-a urmărit pe ziarist și pe cameramanul acestuia, pe care i-a lovit de mai multe ori cu un baston.
Bătaia a stârnit furia italienilor, iar primarul Romei a organizat un marș împotriva organizațiilor mafiote, din care se bănuiește că ar face parte agresorul. Clanul Spada este cunoscut ca fiind deosebit de violent. În octombrie, șapte membri ai familiei Spada au fost condamnați în total la 56 de ani de închisoare.
Anterior, un jurnalist rus a fost lovit în timpul unei intervenții în direct la televizor de către un individ în stare de ebrietate. Transmisiunea în direct a fost întreruptă, iar ulterior poliția a condamnat individul.