CRIMĂ la Cimișlia: Au confundat un bărbat cu un animal și l-au ÎMPUȘCAT

Doi tineri cu vârste de 25 și 27 de ani, locuitori ai raionului Cimişlia, sunt suspectați că ar fi împușcat un bărbat, în timp ce se aflau la o vânătoare ilegală, confundându-l cu un cal.
Este vorba de cazul de la 5 octombrie curent, când în pădurea de lângă satul Mereni, raionul Cimişlia, a fost depistat cadavrul unui bărbat de 46 de ani, locuitor al satului Albina, acelaşi raion.
Bărbatul fusese împușcat în cap și a fost găsit întâmplător de niște localnici, după ce a stat acolo aproape o săptămână.
Investigațiile oamenilor legii au scos la iveală faptul că, pe 30 septembrie, cei doi tineri se aflau la o vânătoare ilegală la marginea pădurii dintre satele Albina şi Mereni. Aceștia au confundat bărbatul cu un animal și l-au împușcat mortal. Când și-au dat seama ce au făcut, aceștia au fugit.
„Într-o seară, sâmbăta, ne-am dus la marginea pădurii să vânăm. Mergeam pe margina pădurii și el a împușcat. Când ne-am uitat, a împușcat un om. Lui i s-o părut că-i cal”, le-a povestit oamenilor legii unui dintre suspecți.
Unul dintre suspecți este cercetat în stare de arest, iar altul - în libertate. Polițiștii au ridicat de la aceștia trei arme de vânătoare, dintre care două deținute ilegal.









































































