A sunat la poliție și a spus că mama lui e AGRESATĂ, dar nu a fost luat în seamă. După opt luni, ȘOC!


Un copil de cinci ani și-a găsit mama fără suflare, după ce a fost ucisă cu sânge rece de tatăl vitreg. Băiețelul sunase cu câteva luni mai devreme la poliție pentru a denunța abuzurile bărbatului, însă apelul său a fost plasat în lista celor false.
Băiețelul de numai cinci ani a apelat numărul de urgență în momentul în care a văzut că tatăl vitreg o lovea pe mama sa, însă apelul său nu a fost considerat a fi unul adevărat. După opt luni de la incident, același copil și-a găsit mama fără suflare, într-o baltă de sânge, după ce a fost înjunghiată de agresorul pe care îl reclamase, scrie mirror.co.uk.
Cererea copilului a fost catalogată ca fiind un „apel fals”, după ce un agent de poliție s-a deplasat la locuința acestora și a stat de vorba cu cei doi părinți, ajungând ulterior la concluzia că nu este vorba de violență în căminul lor. Astfel, în urma apelului celui mic nu a fost luată nicio măsură.
Abia după ce femeia și-a pierdut viața, anchetatorii au descoperit că atât copilul, cât și mama acestuia, au fost victimele unor abuzuri repetate. Agresorul a fost arestat și a primit o sentință de 22 de ani.
Sursa: realitatea.net













































































