22:55:07 25.04.2025
Stiri

LEGE // Persoanele care s-au pensionat în anii 2009 - 2011 vor primi pensii mai MARI de la 1 noiembrie

Economie 21.10.2017 15:40 Vizualizări3043
LEGE // Persoanele care s-au pensionat în anii 2009 - 2011 vor primi pensii mai MARI de la 1 noiembrie

De la 1 noiembrie curent vor fi valorizate pensiile pentru limită de vârstă și cele de dizabilitate stabilite în anii 2009-2011, fiind vorba de circa 65 de mii de beneficiari.

Parlamentul a votat, ieri, în lectură finală, rectificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017, iar pentru această etapă sunt estimate peste 33 de milioane de lei.

Amintim că valorizarea etapizată a pensiilor este prevăzută de reforma sistemului de pensii, adoptată la sfârșitul anului 2016, iar prima etapă a fost implementată de la 1 aprilie curent, când au fost valorizate pensiile stabilite în anii 2001-2008.

Prin decizia de ieri a Parlamentului a fost majorată, de asemenea, suma alocată indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Potrivit autorilor, necesitatea a apărut după modificările legislative care au permis soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi să beneficieze de indemnizaţie de maternitate.

Rectificări de diminuare a sumei alocate au fost efectuate la programe de protecție a familiei și copilului. Acestea au fost condiţionate de micșorarea numărului de beneficiari, comparativ cu cel prognozat, pentru plata indemnizaţiei paternale. Totodată, s-a redus și numărul beneficiarilor de șomaj, de unele indemnizații de dizabilitate.

Cheltuielile executate ale bugetului asigurărilor sociale de stat în semestrul I al anului 2017 au constituit peste 8,7 miliarde de lei, ce reprezintă un grad de realizare a indicelui aprobat la nivel de 49,7%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, suma cheltuielilor a fost cu 1,2 miliarde de leu sau cu 17,2% mai mare. Cheltuielile efective ale bugetului asigurărilor sociale de stat în semestrul I al anului 2017 au constituit 8,58 de miliarde de lei, cu o executare a planului aprobat anual în proporţie de 49%.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte