Dorin Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu: Nimic nu mai este o surpriză

Dorin Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu: Nimic nu mai este o surpriză

Curtea de Apel a prelungit astăzi mandatul de arestare la domiciliu în privinţa primarului suspendat, Dorin Chirtoacă.Recursul avocaţilor acestuia împotriva deciziei Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, a fost respins.

„Suntem în afara legii, sută la sută. Urmează să ne adresăm la CEDO pentru că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Dosarul nu era pe masa magistraților, de aceea nu putea fi prelungită măsura preventivă. Asta confirmă că se dorește acoperirea ilegalităților din 25 mai până acum. Se trage de timp pentru ca să se uite de problemă și să nu fie așa bătător la ochi. Altă explicație nu am. Toate dovezile duc aici. Nu mai există lege care să se aplice, în ceea ce mă privește. Nimic nu mai este surpriză”, a spus Dorin Chirtoacă după ședința de judecată.

Tot astăzi, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate asupra art.33 din Legea cu privire la administrația publică locală, prin care urma să fie examinată legalitatea suspendării din funcție a primarului general al municipiului Dorin Chirtoacă. CC observă că, potrivit dispozițiilor legale contestate, în cazul săvârșirii unei infracțiuni primarul poate fi suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța de judecată.

Dorin Chirtoacă este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată. El a fost reţinut pe 25 mai şi este cercetat în arest la domiciliu.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.