Fostul ministru al Mediului despre peștele lui Dodon: A fost prins cu mult timp înainte de a fi fotografiat

Fostul ministru al Mediului despre peștele lui Dodon: A fost prins cu mult timp înainte de a fi fotografiat

Șeful statului, Igor Dodon, a publicat ieri o fotografie cu cea mai mare captură de pește de până acum: un sânger gigantic. Președintele a postat două fotografii pe contul său de Facebook, dar nu a precizat în care bazin acvatic a pescuit. Fostul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, a scris pe blogul său că peștele lui Igor Dodon a fost prins cu mult timp înainte de a fi fotografiat.

„Igor Dodon a fost ieri la pescuit şi, aşa cum ne-a obişnuit deja, a decis să distribuie, în stilul său narcisist, şi câteva poze de la această măreaţă acţiune. În imagine apare ţinând în braţe un sânger, denumire populară pentru crapul fitofag adus din China (Hypophthalmichthys molitrix). Este numit sânger pentru că atunci când este scos din apă, acest peşte se sufocă şi încep să-i plesnească nişte vase capilare de sânge şi capătă culoare sângerie. Se hrăneşte cu plancton vegetal (alge minuscule), nu cu „planton”, cum crede Dodon că se pronunţă”, a scris Munteanu pe blog.

Potrivit lui Munteanu, acesta este un peşte comercial, introdus în apele europene datorită creşterii rapide în greutate. „Este un crap chinezesc care în Europa este reprodus artificial, el nu se poate reproduce natural decât în apele curgătoare din China, pe când la noi este crescut în bălţi. Fitofagul nu muşcă niciun fel de momeală, decât din întâmplare unele momeli artificiale asemănătoare cu pufuleţii, şi aproape niciun pescar sportiv nu se poate lăuda că a prins fitofag cu undiţa”, a subliniat fostul ministru al Mediului.

De asemenea, Munteanul a precizat că „faptul că fitofagul lui Dodon are deja culoarea sângelui înseamnă că a fost scos din apă cu mult timp mai înainte de a fi fotografiat, iar în fotografie peştele este mort. Aşa sau altfel, Igor Dodon nu a scăpat ocazia să ne mai servească o minciună”, a conchis Munteanu.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.