ÎNGRIJORĂTOR! În doar 24 de ore, PATRU cazuri de înec


Patru persoane, printre care și un minor, și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore după ce s-au înecat.
Minorul de 14 ani s-a înecat într-un bazin acvatic din satul Ciolacul Vechi, raionul Fălești. Acesta a mers de unul singur la scăldat. Corpul neînsuflețit al minorului a fost scos din apă de către niște localnici, care stăteau pe mal.
Tot la scăldat au mers alți doi bărbați, unul de 71 de ani din satul Dobruja, raionul Șoldănești, și altul cu vârsta de 32 ani din Cineșeuți, raionul Rezina. Ambii au decedat înecați în iazurile din localitate.
Bărbatul de 71 de ani a fost scos la mal de către salvatori, iar bărbatul de 32 de ani este căutat și acum.
Al patrulea caz a avut loc în satul Scăieni, raionul Dondușeni. Aici, un bărbat de 71 ani era la pescuit și, în împrejurări necunoscute, s-a înecat. Persoanele din apropiere au căutat și adus la mal cadavrul bărbatului.
Toate circumstanțele acestor cazuri sunt cercetate de către polițiști.
Serviciul Situații Excepționale recomandă scăldatul doar în bazinele acvatice special amenajate și până la indicatoarele stabilite pe suprafața apei.
Interzis este înotul cu obiecte improvizate și săriturile în apă de la înălțimi periculoase. Atenție maximă în cazul minorilor, care nu trebuie lăsați de unii singuri la scăldat.
De la începutul lunii mai până în prezent, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate zece cazuri de înec, dintre care trei minori.













































































