Cine sunt cele 33 de persoane propuse de CSP pentru NOI funcții în cadrul Procuraturii


Treizeci și trei de procurori ar putea fi numiți în funcții noi pentru un mandat de cinci ani.
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat astăzi învingătorii concursurilor pentru ocuparea a 33 de funcţii vacante de procurori-şefi şi adjuncţi ai acestora atât în cadrul unor subdiviziuni ale Procuraturii Generale, ale Procuraturii Anticorupţie, Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, dar şi în cadrul unor procuraturi teritoriale.
Șeful CSP, Mircea Roșioru, a declarat că aceștia au acumulat cele mai mari punctaje în cadrul evaluărilor Colegiului de evaluare a performanţelor procurorilor şi Colegiului pentru selecţia şi cariera procurorilor.
Propunerile CSP pentru numiri în funcții sunt:
Vladislav Guţan - procuror-şef al Secţiei asistenţă juridică internaţională din cadrul Direcţiei cooperare internaţională şi integrare europeană a Procuraturii Generale.
Nicolae Chitoroagă - procuror-şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS);
Valeriu Bodean, Vasile Stoinov, Vitalie Busuioc şi Lucreţia Zaharia - adjuncţi ai procurorului-şef al PCCOCS;
Eduard Varzar - adjunct al procurorului-şef al Procuraturii Anticorupţie.
Ştefan Şaptefraţi - procuror-şef al Procuraturii municipiului Chişinău;
Iulia Mihailova - procuror-şef al Procuraturii raionului Taraclia;
Vitalie Gavriliţă - procuror-şef al Procuraturii de circumscripţie Chişinău;
Dumitru Calendari - procuror-şef al Procuraturii de circumscripţie Cahul;
Vasile Bolduratu - adjunct al procurorului-şef al Procuraturii de circumscripţie Chişinău;
Ion Covalciuc şi Alexandru Celac - adjuncţi ai procurorilor-şef ai Procuraturilor municipiului Bălţi;
Roman Dorogan, Ina Fencovschi, Dumitru Triboi, Vladislav Guzic, Alexandru Machidon, Anatolie Banaru, Viorel Beiu, Sergiu Mititelu, Pavel Guida, Igor Eşanu, Oleg Cernenchi, Valentin Sîrbu, Olga Gaugaş, Eugeniu Trocin, Ruslan Ştirbu, Alexandr Galben, Aurelian Buzdugan, Nicolae Burduja şi Oleg Potînga - adjuncţi ai procurorilor-şefi ai procuraturilor raioanelor Anenii Noi, Briceni, Călăraşi, Căuşeni, Criuleni, Drochia, Dubăsari, Făleşti, Glodeni, Ialoveni, Leova, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Şoldăneşti, Soroca, Străşeni, Teleneşti şi Ungheni.
Cel care urmează să ia decizia finală în privința acestor candidaturi este procurorul general, Eduard Harunjen, prezent și dânsul la ședința de astăzi a CSP.







































































