14:23:44 13.04.2025
Stiri

VIDEO // Focuri de ARMĂ la frontiera cu România: Trei cetățeni turci voiau să ajungă ILEGAL peste Prut

Social 05.08.2017 12:00 Vizualizări1941

Polițiștii de frontieră din Frăsinești au reținut trei cetățeni ai Turciei, care intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat, înotând râul Prut, pentru a ajunge în una dintre țările UE.

Cei trei au fost depistați în noaptea de joi, în jurul orei 23.00, lângă satul Măcărești din raionul Ungheni.

O patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră „Frăsinești” a observat la marginea localității tei persoane care mergeau grăbit spre linia de frontieră.

Indivizii au fost reținuți în momentul când voiau să treacă fraudulos frontiera.

Inițial, cei trei nu s-au supus somațiilor verbale, încercând să fugă de la fața locului. Angajații Poliției de Frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare și să tragă două focuri de avertisment.

Făptașii s-au dovedit a fi trei bărbați cu vârste de 25, 31 și 51 de ani, originari din Turcia. Aceștia aveau cu sine bagaje, în care erau pregătite trei cercuri gonflabile, haine de schimb, saci din polietilienă, telefoane mobile, funii, dar și pașapoartele turcești cu biletele de călătorie, în baza cărora au ajuns în R. Moldova.

Pe numele celor trei cetățeni turci a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte