Foto // Cum încearcă primăria să împiedice concertul din PMAN. Instalarea scenei e în TOI


După ce Partidul Socialiștilor i-a cedat asociației „Prietenii Rusiei în R. Moldova” dreptul de a organiza un concert în Piața Marii Adunări Naționale dedicat Zilei Rusiei, Primăria capitalei vine cu un anunț că, începând din această seară, vor demara lucrările de reabilitare a bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.
„În legătură cu executarea lucrărilor, Primăria municipiului Chişinău îşi rezervă dreptul ca acţiunile şi manifestările publice, în special cele de amploare, planificate în anumite zone centrale, inclusiv în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde urmează a fi demarate lucrări în cadrul proiectului de reabilitare a străzilor, să fie relocalizate în alte spaţii publice.
Astfel, aducem la cunoştinţă că manifestaţia prevăzută pentru data de 11 iunie urmează a fi transferata într-o altă locaţie, conform înţelegerilor cu care se va ajunge împreună cu organizatorul”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de primărie.
Anunțul autorității locale pare însă să fie ignorat de asociația obștească. La această oră, lucrările de instalare a scenei sunt în toi în PMAN. Muncitorii susțin că nu știu nimic despre o posibilă schimbare a locației.
Amintim că, asociația obștească „Prietenii Rusiei în R. Moldova” anunță că va organiza pe data de 11 iunie curent, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, un concert de zile mari dedicat Zilei Rusiei.
În cadrul concertului vor evolua artiști din Rusia, cunoscuți ca fiind loiali regimului de la Kremlin. Este vorba despre cântărețul Dima Bilan și trupa rusească „Samoţvetî”.
De asemenea, pe scenă va urca și trupa rock „Zdob şi Zdub”.
Concertul dedicat Zilei Rusiei urmează a fi organizat joi, cu doar trei zile înainte de alegerile locale.









































































