Eurodeputat: „Parlamentul European a CONFIRMAT astăzi că UE este și va rămâne alături de cetățenii R. Moldova”


Parlamentul European a votat, marți, în sesiune plenară raportul pentru acordarea unui pachet de asistență macro-financiară în valoare de 100 milioane de euro R. Moldova, dintre care 60 de milioane împrumut și 40 de milioane ajutor nerambursabil, scrie caleaeuropeană.ro.
Dacă toate condițiile atașate programului vor fi îndeplinite, banii vor fi transferați R. Moldova în trei tranșe, în 2017 și 2018, informează un comunicat al eurodeputatului Sorin Moisă, raportor al Parlamentului European pentru această temă.
„Parlamentul European a confirmat astăzi că UE este și va rămâne alături de cetățenii R. Moldova, gata să ofere, la nevoie, sprijin economic, dar cerând, în același timp, întărirea democrației și consolidarea statului de drept. Asistența va fi însoțită de un ambițios program de reforme, agreat cu autoritățile moldovene, care va viza, în principal, lupta împotriva corupției, independența justiției, o mai bună guvernare, inclusiv în domeniul financiar, bancar și energetic, reforma administrației publice, precum și aplicarea Acordului de Asociere cu UE.
Potențialul transformator al acestor reforme pentru economia și societatea R. Moldova este foarte mare: dacă sunt temeinic aplicate, ele vor îmbunătăți în mod durabil viața cetățenilor R. Moldova”, a declarat Sorin Moisă.
Plata fiecărei tranșe va fi condiționată de îndeplinirea de către R. Moldova a unui riguros program de reforme, iar întreg programul depinde de respectarea a două pre-condiții: una legată de democrație și statul de drept, cealaltă de implementarea cu succes a unui acord, aflat deja în derulare, cu FMI
O declarație comună a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, anexată Deciziei adoptate marți, cere Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă, să monitorizeze cu cea mai mare atenție, atunci când evaluează respectarea pre-condiției privitoare la democrație și statul de drept, modalitatea în care autoritățile de la Chișinău vor aplica recomandările recente ale Comisiei de la Veneția privind modificarea sistemului electoral.













































































