ACCIDENT groaznic lângă Chişinău: Trei persoane au ARS de vii, după ce o maşină s-a izbit într-un copac


Trei persoane au ars de vii într-un automobil care s-a izbit violent, astăzi în jurul orei 20.25, la ieşirea din localitatea Stăuceni spre Vadul lui Vodă.
Potrivit Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, un automobil de model BMW a ieșit de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac. În urma impactului, mașina a fost cuprinsă de flăcări.
Două echipe de pompieri venite la faţa locului au lichidat incendiul în doar două minute. Între timp, a intervenit și o echipă de descarcerare, care imediat a început lucrările de extragere a celor trei persoane din automobil.
În interior se aflau doi bărbați carbonizați și o femeie cu urme de carbonizare, ale căror identitate și vârstă sunt încă nestabilite.
O a patra persoană, unul dintre pasageri, a reuşit să se salveze imediat după impact.
Organele de drept urmează să stabilească cauzele accidentului.











































































