„În domeniul sistemelor de plăți din Europa are loc o transformare totală. Odată cu revoluția digitală care oferă mijloace din ce în ce mai rapide și mai convenabile de efectuare a tranzacțiilor, se pare că banii cash nu au viitor. Diversitatea opțiunilor de plată fără numerar în ultimii ani s-a majorat enorm. Cardurile de credit, transferurile online și plățile directe sunt deja bine puse la punct. În prezent, soluțiile de plată digitală cu smartphone și portofelele mobile câștigă teren. Apariția unor inovații potențial subminatoare, cum ar fi tehnologiile blockchain, indică că, la orizont, pot apărea și alte schimbări fundamentale”, se spune în articol.
„Există încă o problemă majoră cu societatea fără cash: majoritatea oamenilor, cel puțin în zona euro, nu o doresc. Potrivit unui sondaj, încă nepublicat, al Băncii Centrale Europene (BCE) efectuat pe un eșantion de 65 000 de cetățeni din zona euro, aproape 80% din toate tranzacțiile la punctele de vânzare sunt efectuate în numerar și în termeni de valoare, peste jumătate din plăți sunt efectuate în numerar.
Așa cum se întâmplă adesea în Europa, diferențele dintre statele membre pot fi destul de mari: ponderea tranzacțiilor în numerar variază de la 42% în Finlanda la 92% în Malta. Dar, în general, angajamentul oamenilor față de cash rămâne puternic - și devine din ce în ce mai puternic.
De fapt, creșterea cererii globale pentru numerar depășește creșterea nominală a PIB-ului. În ultimii cinci ani, rata medie anuală de creștere a numărului de bancnote euro a fost de 4,9% în valoare și de 6,2% în bucăți. Această creștere include denominalizările care sunt utilizate preponderent pentru tranzacții, mai degrabă decât pentru economii.
Aceste cercetări confirmă caracterul adecvat al poziției neutre a BCE privind plățile, care permite atât plățile în numerar, cât și plățile fără numerar. Această abordare se bazează pe patru principii: siguranța tehnologică, eficiența, neutralitatea tehnologică și libertatea de alegere pentru utilizatorii mijloacelor de plată respective”, mai scrie , Yves Mersch.
Dacă Europa ar elimina cash-ul, ar tăia singura legătură directă a oamenilor cu banii băncii centrale. Într-o democrație, o astfel de legătură contribuie la promovarea acceptării publice a independenței băncii centrale, prin întărirea încrederii și susținerii populației în desfășurarea unei politici monetare eficiente.

Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.