Presedintele turc Recep Erdogan se simte curajos, transmite CNN. Spre iritarea Statelor Unite, Turcia a lansat, miercuri, atacuri aeriene impotriva aliatilor SUA din Siria si Irak.
Iar o zi mai tarziu s-a aflat faptul ca guvernul turc a arestat inca 1000 de reprezentanti ai "opozitiei", intr-o actiune care a revoltat deja Europa.
Bazandu-se pe referendumul pe care l-a castigat luna aceasta, care a alterat Constitutia, dandu-i noi puteri, Erdogan pare sa testeze limitele oponentilor sai si chiar a unora dintre aliatii sai.
Erdogan a interpretat victoria referendumului sau ca un semn ca Turcia este fericita cu guvernul sau, care a supravietuit unei lovituri de stat in iulie anul trecut, care a decapitat, insa, opozitia, societatea civila si libertatea presei.
Iar aceasta incredere pe care as obtinut-o in tara sa, pare sa o duca si peste hotare. Atacurile aeriene lansate in Siria si Irak reprezinta o escaladare a Turciei care o pune in conflict direct cu coalitia condusa de SUA impotriva ISIS, mai noteaza CNN.
Kurzii din Fortele Democrate Siriene, adica unul dintre principalii aliati ai SUA impotriva Statului Islamic, precum si kurzii Peshmerga din Irak sustin ca mai mult de 20 de oameni ai lor au fost ucisi in aceste atacuri turcesti.
Gruparea Fortele pentru Apararea Poporului (YPG), care este o factiune kurda a Fortelor Democrate Siriene, este considerata o unitate terorista de catre guvernul turc, desi este sustinuta si inarmata de catre Statele Unite.
Fortele aeriene turcesti sustin ca tinta lor a fost sa-i loveasca pe membrii Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), pe care autoritatile din Ankara il numesc partid terorist. Armata turca a descris aceste atacuri aeriene drept o operatiune "antiterorista" aflata sub incidenta "legilor internationale", pentru a preveni ca cei din PKK sa trimita "teroristi, arme, munitie si explozibili" in Turcia - potrivit agentiei oficiala de presa.
La randul sau, Erdogan a declarat pentru Reuters ca nu va permite ca regiunea Sinjar din Irak sa devina o baza militara pentru militantii PKK si ca Turcia isi va continua operatiunile militare acolo, dar si in nordul Siriei, "pana cand ultimul terorist va fi eliminat".
Miercuri, arata turca a mai lansat un atac aerian asupra PKK, omorand 6 luptatori din regiunea Zap din nordul Irakului.
"Suntem ingrijorati, foarte ingrijorati, ca Turcia a lansat atacuri aeriene astazi in nordul Siriei, precum si in nordul Irakului, fara nicio coordonare cu SUA sau cu coalitia globala care lupta cu ISIS. Ne-am exprimat aceste ingrijorari in mod direct guvernului din Turcia." a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat al SUA Mark Toner.
Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a afirmat insa ca SUA si Rusia au fost informate despre aceste atacuri cu 2 ore inainte.