"Armada" americana care ar fi fost trimisa de Donald Trump, saptamana trecuta, in apropierea peninsulei coreene, ca raspuns la amenintarea Phenianului, nu a fost nici pe aproape de zona respectiva relateaza The Guardian.
Confuzie la Casa Alba in legatura cu flota de nave de razboi pe care presedintia americana se lauda ca a trimis-o in apropierea peninsulei coreene.
Pe 8 aprilie, un purtator de cuvant al comandamentului american din Pacific a anuntat ca un port-avion american, Carl Vinson, si flota sa erau in drum spre peninsula coreeana, ca "masura de precautie", mentionand amenintarea nucleara nord-coreeana.
Donald Trump a declarat apoi, pe 12 aprilie, pe canalul Fox Business: "Suntem pe cale sa trimitem o armada. Foarte puternica".
In realitate cand aceste declaratii erau facute grupul aeronaval se afla la sute de km departare si se indrepta in directia opusa, relateaza The Guardian, citand un oficial american. Grupul nu va ajunge in zona decat saptamana viitoare, a anuntat ieri oficialul citat.
Conform acestuia, navele se afla inca in largul coastei de nord-vest a Australiei. O fotografie a marinei americane, facuta weekend-ul trecut, arata port-avionul in largul insulei Java.
Grupul aeronaval include port-avionul Carl Vinson, din clasa Nimitz, escadrila sa aeriana, doua distrugatoare lansatoare de rachete si un crucisator lansator de rachete.
Seful Pentagonului, Jim Mattis, a declarat, pe 11 aprilie, ca Vinson se afla "in drum" spre peninsula coreeana.
La momentul deplasarii grupului, mai multe media au afirmat ca acesta se deplasa spre Coreea de Nord din Singapore, in timp ce, in fapt, el avansa in directia opusa.
Flota americana a participat de fapt in ultimele zile la exercitii militare cu marina australiana, potrivit responsabilului american.