Astazi, in toata lumea, este marcata Ziua Mondiala a Tuberculozei, iar Moldova detine un record trsit, fiind in topul tarilor cu cele mai multe cazuri de imbolnaviri. Aproape 4 mii erau anul trecut. Boala este adesea legata de saracie, dar oricine se poate imbolnavi de TBC. O persoana care nu se trateaza poate infecta 10 -15 oameni pe an, doar tusind in spatii inchise. La Chisinau, mai multi tineri au atentionat trecatorii despre riscurile maladiei, in pasi de dans.


Desi au reusit cu muzica si dansuri sa creeze o atmosfera de sarbatoare, tinerii spun ca in asa fel vor sa atentioneze despre o problema seriosa, cu care se confrunta moldovenii. Potrivit responsabililor din sanatate, tuberculoza face sute de victime anual in tara noastra. Autoritatile spun ca majoritatea moldovenilor, mai ales tinerii, pur si simplu, nu stiu cum se transmite tuberculoza si ce simptome are maladia. 

“O boala infectioasa...nu stiu.. eu nu fumez..” 

“O boala de tusa… “

“Se transmite pe cale aeriana. Iata eu sunt bolnav, vorbesc cu dumneavoastra si va molipsesc."

Potrivit specialistilor, boala poate fi transmisa chiar si printr-un stranut. Asa ca, daca aveti febra si tusa mai mult 3 saptamani, se recomanda sa va adresati la medic. Tuberculoza a devenit in ultima vreme si mai periculoasa, din cauza rezistentei la antibiotice. 

La actiune au participat si zeci de elevi din capitala, care au incercat sa explice trecatorilor despre riscurile bolii, prin desene. Desenele i-au emotionat pe unii trecatori. 

"Este foarte emotionant. Înseamna ca ei ceva stiu deja despre aceasta boala. Desenele au un sens profund." 

Doar in capitala, anul trecut s-au inregistrat aproape 500 de bolnavi de tuberculoza, intre care in jur de 60 la suta sunt barbati. Specialistii spun ca printre factorii de risc se numara fumatul, alimentatia nesanatoasa, oboseala.

Totodata, responsabilii spun ca numarul copiilor bolnavi de tuberculoza este alarmant si indeamn parintii sa-si vaccineze micutii. Anual, pe 24 martie, in toata lumea este marcata Ziua Mondiala a Tuberculozei.