Un moment de neatentie s-a transformat intr-o tragedie la Donduseni. Un bebelus de numai 5 luni a murit dupa ce a fost scapat din brate de mama sa.

Publicat:20.02.2017, 15:37

Totul s-a intamplat aseara, la miezul noptii, intr-o locuinta din orasul Donduseni. Potrivit politiei, mama in varsta de 31 de ani se juca cu baietelul sau de numai 5 luni, iar la un moment dat l-ar fi scapat din brate, pe podea.

Abia in jurul orei 4 dimineata, femeia a vazut ca micutul se simte rau si a chemat ambulanta care a transportat bebelusul la spitalul raional din localitate. Copilul a fost internat la reanimare in coma cerebrala, iar in ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, acesta s-a stins la scurt timp.

Oamenii legii au pornit o cauza penala pe marginea cazului pentru omor din imprudenta. Totodata, acestia au stabilita ca mama micutului nu se afla in stare de ebrietate cand s-a produs tragedia.