O adevarata colectie de roboti este expusa in aceste zile la Muzeul de Stiinta din Londra. Cei care vor merge la eveniment, vor putea admira roboti creati inca acum cateva sute de ani, dar si cele mai noi modele care nu doar pot ajuta omul, dar si inlocui munca acestuia.

Publicat:08.02.2017, 16:15


In lumea robotilor ajungi atunci cand pasesti pragul Muzeului de Stiinta din capitala britanica. Peste o suta de modele sunt expuse la eveniment - de la roboti in miniatura construiti in anii '50, pana la robotii umanoizi.

Vedeta expozitiei este robotul Cygan, care a fost construit in Italia in 1957. Are aproape doi metri si jumatate si are si o istorie interesanta. A cantat, a dansat si chiar a aparut intr-un film.

La expozitie sunt si alti roboti-actori. De exemplu, acest bebelus s-a filmat in mai multe pelicule, unde s-a descurcat foarte bine cu rolul sau: a ras si a plans la comanda. Iar aceasta domnisoara nu va fi niciodata agresiva cu studentii. Inka a “lucrat” la o universitate - explica tinerilor cum sa ajunga la biblioteca.

”Sunt fericita sa va ajut.”

Iar aceasta domnisoara este un robot-jurnalist, care te poate informa despre ultimele noutati din lume. Organizatorii spun ca scopul acestei expozitii este sa demonstreze cum a evoluat robotica pe parcursul a sute de ani. Expozitia va fi deschisa pana in luna septembrie.