Avocat din Chișinău, REȚINUT în flagrant delict cu mită


Un avocat din municipiul Chișinău a fost reținut în flagrant delict, în timp ce primea de la o femeie mită în sumă de 1 200 de euro. Anterior, acesta a mai pretins și primit o altă sumă de 950 de euro de la această persoană, mama unui militar în termen.
Avocatul este învinuit în cadrul unui dosar penal pentru provocare intenţionată a leziunilor corporale altui militar.
Avocatul susținea că, în schimbul sumei pretinse, poate influența factorii de decizie în procesul de urmărire penală, pentru ca aceștia să adopte o soluţie favorabilă în privinţa militarului.
Astfel, avocatul a fost reținut în flagrant delict, în timp ce primea a doua tranșă din suma de 2 150 de euro.
Pe moment, avocatul se află în izolator, fiind învinuit de trafic de influență.
Dacă îi va fi demonstrată vinovăția, acesta riscă o amendă de până la 80 de mii de lei sau până la șase ani de închisoare.













































































