Feroviarii merg in semifinale dupa o partida echilibrata in fata celor de la Rubin Kazani. Lokomotiv a avut nevoie de penalty-uri pentru a se impune.


Invinsa de curand de Dacia Chisinau intr-un amical in Turcia, Lokomotiv Moscova nu straluceste nici in meciurile oficiale. Desi au dominat partida din sferturile Cupei Rusiei, in fata celor de la Rubin Kazani, feroviarii nu au reusit sa inscrie. Astfel, meciul s-a incheiat 0 la 0, iar pentru a decide care este echipa calificata a fost nevoie de prelungiri, apoi de lovituri de departajare. Rubin a inceput prost seria penalty-urilor si a ratat in doua randuri prin Karadeniz si Livaja. De partea cealalta Lokomotiv Moscova a avut nervii de otel si a marcat de 4 ori consecutiv, prin Fernandes, Samedov, Corluka si Skuletic si a obtinut calificarea in semifinale.

In penultimul act Lokomotiv va avea parte de un adversar-surpriza, formatia din liga secunda Gazovik Orenburg. Tot ieri, aceasta a eliminat gruparea Arsenal Tula, pe care a invins-o la limita cu 1 la 0. Singurul gol a fost marcat de Koronov, in prelungiri, in minutul 112 al intalnirii. In cealalta semifinala din Cupa Rusiei se vor intalni TSKA Moscova si Kubani Krasnodar.