Zeci de mii de cubanezi s-au adunat in Piata Revolutiei din Havana pentru a-i aduce un omagiu lui Fidel Castro. Au venit si mai multi oficiali, in special lideri ai tarilor din America Latina. Au lipsit insa personalitati ale politicii occidentale. Nici presedintii statelor care s-au declarat prietene ale Cubei, precum Rusia sau China, nu au venit la eveniment.

Publicat:30.11.2016, 15:23


Cubanezi de toate varstele au mers in Piata Revolutiei, unde au fost afisate portrete uriase ale lui Fidel Castro. Fiecare a vorbit in felul sau despre cel care a condus Cuba timp de 50 de ani.

”Noi suntem el, noi suntem Fidel. Ne-am nascut si am crescut cu el, cu ideile si valorile sale.”

Pe ecrane uriase, rulau filme despre viata revolutionarului, iar oficialii veniti la ceremonie au urcat la tribuna pentru a tine discursuri. 

Evo MORALES, PRESEDINTELE BOLIVIEI: ”Fidel nu a murit, pentru ca acesti oameni care lupta pentru libertate nu mor.”

Enrique PENA NIETO, PRESEDINTELE EMXICULUI: ”Fara nicio îndoiala, Fidel Castro a fost constructorul revolutiei din Cuba, dar mai mult de atât, a fost o figura emblematica din a doua jumatate a secolului 20.”

Fratele lui Fidel, Raul Castro, care este acum presedintele Cubei, s-a adresat si el multimii.

Raul CASTRO, PRESEDINTELE CUBEI: ”Fidel si-a dedicat întreaga viata solidaritatii. A condus o revolutie socialista pentru cei umili."

Ceremonia s-a incheiat noaptea tarziu. Urna cu cenusa liderului comunist va traversa de astazi pana sambata mii de kilometri pana la Santiago de Cuba. Duminica, cenusa va fi depusa la un cimitir din oras, in cadrul unei ceremonii care va pune capat doliului national de noua zile.