Seful de la "Spatii Verzi" Buiucani a fost trimis in judecata dupa ce o femeie a murit strivita de un copac. Acesta risca pana la 6 ani de inchisoare.
"Procuratura municipiului Chisinau a finalizat urmarirea penala si a expediat in judecata cauza penala de invinuire a sefului sectorului Buiucani al Intreprinderii Municipale "Asociatia de gospodarire a spatiilor verzi" pentru comiterea neglijentei in serviciu, soldata cu decesul unei persoane. Inculpatul are interdictia de a parasi tara, iar daca va fi recunoscut vinovat, el risca pana la 6 ani inchisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate pe un termen de la 5 la 10 ani", se arata intr-un comunicat al Procuraturii.
În fapt, acesta este învinuit ca, în perioada 22.06.2008 – 14.06.2016 nu a intervenit conform obligatiunilor sale de serviciu, nu a inspectat personal teritoriul deservit si nici nu a dat indicatii subalternilor pentru inspectare. Prin urmare, pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani - sector unde anterior au mai cazut arbori, s-a prabusit un copac masiv, cu înaltimea de aproximativ 20 m si o greutate de 1900 kg, cu radacinile în stare avansata de putrefactie, cu înclin spre strada. În rezultatul prabusirii arborelui o femeie a fost strivita mortal.
Notam ca, respectiva cauza penala a fost pornita în luna iunie a acestui an, dupa ce procurorii au retinut în actiunile factorilor de decizie ai Asociatia de gospodarire a spatiilor verzi, îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiunilor de serviciu. Potrivit materialelor urmaririi penale, începînd cu anul 2008, fiind sesizate în repetate rînduri de catre cetateni despre pericolul prabusirii copacilor, persoanele publice nu au reactionat si nu au asigurat o verificare eficienta a arborilor amplasati pe teritoriul deservit, pentru a nu pune în pericol viata si sanatatea populatiei.
În rezultatul actiunilor neglijente ale acestor persoane publice, o femeie a decedat la Buiucani, iar în sectorul Botanica au fost ranite doua persoane, care, la fel, au avut de suferit în rezultatul prabusirii copacilor. De asemenea, s-au produs ruperi de copaci, care în timpul caderii, au provocat daune în proportii mari, deteriorand masini si alte bunuri materiale.
Actualmente, procurorii continua urmarirea penala în vederea identificarii si tragerii la raspundere a tuturor responsabililor de asigurarea si gestionarea gospodaririi spatiilor verzi pe teritoriul capitalei, care nu si-au îndeplinit atributiile functionale de evaluare a riscurilor si planificarea actiunilor pentru a exclude pericolul pentru securitatea populatiei.