Fostul comunist Grigore Petrenco vrea sa devina primar. Astazi acesta a depus actele la Consiliul Electoral de Circumscriptie, din partea partidului "Casa Noastra Moldova." Tot astazi pentru un mandat de consilier municipal s-au inscris fostul liberal Oleg Cernei si un DJ.

Publicat:07.05.2015, 13:41

Grigore Petrenco a venit chiar de draga dimineata la Consiliul Electoral de Circumscriptie ca sa se inscrie in cursa electorala. Fostul deputat comunist este al noualea candidat pe listele electorale. El sustine ca deja a elaborat si sloganul pe care-l va folosi in campanie.

Grigore PETRENCO, CANDIDAT LA FUNCTIA DE PRIMAR: “Va fi mai bine fara Chirtoaca.”

Grigore Petrenco nu a ezitat sa-l critice si pe candidatul comunistilor, Vasile Chirtoca, la functia de primar al capitalei.

Grigore PETRENCO, CANDIDAT LA FUNCTIA DE PRIMAR: “Un milionar care a privatizat jumatate de Moldova, acum vrea sa se dea ca este cu clasa muncitoare.”

Vasile Chirtoca nu a raspuns la telefon pentru a comenta. Tot astazi in cursa electorala s-au inscris si primii doi candidati independenti, doar ca acestia nu aspira la functia de primar, ci de consilier. Unul dintre ei este un tanar din capitala, Serghei Barcari.

“Putini ma cunosc sub asa nume deoarece sunt Dj si activez cu numele Serge KINO.”

"Numai eu stiu cum sa te distrez în club."

Si daca nu a trecut controlul in club, spera sa treaca in primarie.  

Sergiu BARCARI: “Eu cred ca fiecarui locuitor al capitalei uitandu-se in jur ii vine ideea sa candideze.”

Un alt candidat la functia de consilier este Oleg Cernei. 

Oleg CERNEI, CANDIDAT LA FUNCTIA DE CONSILIER: “Am capacitatea de primar.”

Ion TURCAN, PRESEDINTELE CONSILIULUI ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPTIE: “In total pana astazi 7 mai au depus pentru functia de consilieri sase partide politice si 2 candidati independenti pentru functia de primar 9 partide politice.”

Depunerea dosarelor se va incheia pe 16 mai. Pentru functia de primar al capitalei s-au inscris pana in prezent 9 persoane. Este vorba despre Timotei Turcanu din partea Partidului National Liberal, socialista Zinaida Greceanii, Ilian Casu de la Partidul Nostru,  Vasile Chirtoca de la comunisti, Oazu Nantoi din partea blocului electoral al lui Iurie Leanca, Serfim Urecheanu din partea PLDM, Mihai Carlig, din partea Partidului Popular si Grigore Petrenco de la formatiunea casa Noastra Moldova.