Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, va convoca în capitală o ședință cu participarea liderilor și formatorilor de opinie ai societății civile, precum și a reprezentanților mass-media cu profil economic, pentru discuții pe marginea rezultatelor preliminare ale investigației privind situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, realizată de compania „Kroll”.

Curtea de Conturi a Republicii Moldova organizează în perioada 5-6 mai o masă rotundă cu tema: „Conlucrarea dintre Curtea de Conturi și Parlamentul Republicii Moldova”.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, şi Julia Otto, director al Oficiului BERD Chişinău, vor semna un Acord de finanţare în cadrul Proiectului „Reabilitarea Drumurilor în Moldova IV”.

La Chişinău va avea loc Forumul Național al Femeilor din Grupurile Etnice - „Egale prin diferență, ne implicăm în politică”. Forumul este organizat de către Programul ONU „Femeile în politică”, în parteneriat cu Biroul Relații Interetnice.

Cu prilejul aniversării a 70-a a Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Ucrainenilor din Republica Moldova, în colaborare cu Biroul Relaţii Interetnice organizează o acţiune de comemorare a victimelor căzute în lupte.

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, își încheie în Djibouti turneul de trei zile prin mai multe țări africane, unde a promis cooperare economică sporită, dar a făcut apel la respectarea drepturilor omului.

Își încheie vizita la Moscova unul din puținii demnitari occidentali de rang înalt care vizitează Rusia de la impunerea sancțiunilor – e vorba de ministrul de Externe al Austriei, Sebastian Kurz.

La New York, clubul scriitorilor PEN o va omagia pe colaboratoarea serviciului azer al Europei Libere, Khadija Ismayilova, aflată în închisoare în țara sa în urma unor acuzații pe care le consideră inventate.

În Statele Unite se lansează cartea „Clinton Cash”, care promite să aducă lumină asupra veniturilor lui Bill și Hillary Clinton, după ce fosta prima doamnă și-a lansat candidatura la președinție.

La Beijing are loc o reuniune la vârf China-UE cu participarea șefei politicii externe europene, Federica Mogherini.

La Copenhaga are loc întâlnirea periodică a miniștrilor de externe din țările scandinave și cele baltice.

La Riadh, în capitala Arabiei Saudite, are loc summit-ul anual al Consiliului de Cooperare în zona Golfului Persic.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG